Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Psihoterapia presupune aplicarea sistematică a unor mijloace psihologice: tehnici, metode, strategii, cu scopul de a obține schimbarea unui comportament în sens adaptativ pentru un individ. Convingerea de la care se pleacă este că fiecare persoană are resursele necesare pentru a determina o schimbare pozitivă dacă învață să perceapă și să evalueze realitatea adecvat necesităților de adaptare bio-psiho-socială.

Premisa de la care se pornește în terapia cognitiv-comportamentală este că problemele psihice apar în mare măsură din cauza percepției distorsionate a realității, dar și ca urmare a modalității ilogice de gândire. Acestea au la bază presupuneri și premise eronate, învățate pe parcursul dezvoltării. Terapia se centrează pe problemele prezente, fără a respinge însă trecutul.

Terapia cognitiv-comportamentală se caracterizează prin rolul activ pe care îl joacă atât solicitantul terapiei, cât și terapeutul. Solicitantul terapiei învață, cu ajutorul terapeutului, modalități adaptative de comportament, care vor putea fi aplicate și în alte situații dificile cu care acesta se confruntă.

Aceste modalități sunt învățate prin diverse tehnici pe care terapeutul le folosește: joc de rol, modelare, repetări în plan comportamental, sarcini pentru acasă, dar și feedback-urile pe care terapeutul le oferă solicitantului terapiei cu privire la progresele făcute de acesta. El este încurajat să aplice în viața de zi cu zi ceea ce exersează în cadrul cabinetului și, astfel, își creează deprinderi care îl vor ajuta ori de câte ori va avea nevoie.

Când, în urma discuțiilor purtate cu solicitantul terapiei, terapeutul constată că acesta a reușit să transfere și să aplice în viața cotidiană ceea ce a învățat, iar acest fapt a condus la îmbunătățirea semnificativă a vieții lui, terapeutul se poate apropia de încheierea terapiei.