Psiholog in Bucuresti
Gabriela Diaconescu

Increderea in sine a copilului se construieste treptat, atat prin intermediul experientelor de viata, cat si prin feedback-ul in legatura cu actiunile sale, pe care-l primeste de la persoanele de referinta – membrii familiei, educatorii, prietenii.

 

Pentru a capata incredere in resursele proprii, copilul are nevoie de incurajare, mai ales atunci cand lucrurile nu ies cum ar vrea el. Admonestarile celor dragi, de tipul: “ai vazut ce ai patit daca nu m-ai ascultat”, sau “… ti-am spus eu ca asa se va intampla” – vocea profetica, raman intiparite in mintea copilului de-a lungul dezvoltarii sale. Invata ca nu are voie, dar fara sa inteleaga de ce si care ar fi fost alternativele corecte. A doua incercare a sa va pleca deja de la premisa ca face ceva nepermis iar sansele de reusita vor scadea considerabil, intarindu-i convingerea ca nu se descurca singur sau ca nu este bun de nimic.

 

Repetarea experientei intr-un mediu securizat, parintele fiind un sprijin “in umbra” care incurajeaza explorarea chiar si cand copilul greseste, ajutandu-l sa inteleaga ce nu este bine, va conduce la consolidarea increderii si integrarea convingerii ca o nereusita este doar atat, ci nicidecum esecul intregii vieti. Astfel, chiar daca vor exista “piedici” in viata sa, va sti de fiecare data sa se ridice si sa mearga mai departe, vazand in nereusita doar o experienta din care a mai invatat ceva.  

 

Un alt comportament care inhiba dezvoltarea increderii in sine la copil este cel in care parintele ii ofera solutiile rezolvarii unor probleme in loc de a-l ajuta sa le gaseasca singur. De exemplu, dupa ce i-a cumparat copilului un joc in care-i sunt testate abilitatile, daca primele incercari sunt nereusite sau neindemanatice, parintele intervine nerabdator sa-i arate cum se face, cand de fapt ar fi bine sa-i permita micutului sa gaseasca propria cale de a finaliza ceea ce a inceput, chiar daca nu se incadreaza in standardele sale. Doar asa copilul isi va forma un set de reusite la care sa se raporteze cand va fi confruntat cu o noua incercare. Fiecare succes ii va consolida increderea in resursele sale.

 

“Priveste ce frumos este imbracata Maria, nu ca tine!” sau “Vlad este cuminte iar tu alergi ca un bezmetic!” sunt propozitii pe care parintii le folosesc frecvent, comparandu-si copiii cu altii pe care-i considera etalon. De cele mai multe ori aceste comparatii sunt in detrimentul propriilor odrasle iar mesajul pe care-l transmit invariabil este: “tu nu esti la fel de bun”. Chiar daca intentia este pozitiva, dorinta parintelui fiind de a-i oferi copilului niste modele, efectul este tocmai invers. Copilul invata ca ceilalti pot, pe cand el nu.

 

Preferabil in aceasta situatie, cand dorim sa dezvoltam anumite deprinderi la propriul copil, este sa ne concentram pe ceea ce face bine si sa recompensam de fiecare data, prin laude, incurajari, actele sau manifestarile care conduc spre comportamentul dorit. In acelsi timp, este util sa stimulam creativitatea si sa-i permitem copilului sa-si elaboreze originalitatea. In fond, cei pe care-i admiram pentru succesele lor sunt cei care au iesit din tipare.

 

Sarcina cea mai importanta a unui copil este sa se joace si sa invete din experientele sale. El trebuie incurajat sa exploreze mediul inconjurator si sa-si testeze resursele. Astfel, invata sa se evalueze corect si sa-si construiasca o imagine sanatoasa a potentialului sau, dar si sa-si cunoasca limitele.

 

Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog