Psiholog in Bucuresti
Gabriela Diaconescu

Divortul, o decizie asumata de adulti, are frecvent consecinte negative asupra copiilor. De cele mai multe ori, parintii nu inteleg cauza schimbarilor aparute la acestia dupa divort si tind sa creada ca este vorba doar de o etapa in dezvoltarea lor.

 

Una din nevoile de baza a copiilor este cea de atasament. Aceasta este satisfacuta cand copilul primeste protectie si se simte securizat, cand are stabilitate, atentie si cand este acceptat cu bune si cu rele. Daca aceasta nevoie este satisfacuta, copilul dezvolta un atasament securizant. Cand nu este satisfacuta, apar tulburarile de atasament. Copilul invata ca trebuie sa-si faca griji constant pentru propria persoana si se apara fiind fie foarte suspicios fata de cei din jur si evitandu-i, fie va cauta intr-un mod exagerat sa fie acceptat de persoanele cu care interactioneaza, chiar si atunci cand le cunoaste prea putin, ajungandu-se la dependenta relationala

 

La varsta mica, nevoie de atasament a copiilor este satisfacuta de parinti. Acestia, prin grija lor, prin atentia la solicitarile pe care le au, prin incurajarea spre explorarea necunoscutului si prin asigurarile ca sunt acolo pentru ei, ii ajuta sa se simta doriti si acceptati. Intr-un cuvant, iubiti.

 

Insa, plecarea unuia dintre parinti ii face sa se simta nedoriti si sa se teama pentru siguranta lor, sa-si imagineze ca este posibil ca oricand si cel de-al doilea parinte sa plece, ramanand astfel singuri, intr-o lume in care satisfacerea nevoilor de baza este posibila doar prin intermediul adultilor care au grija de ei.

 

Odata cu divortul au loc schimbari majore in stilul de viata al copiilor, deseori parintele ramas singur neputand face fata solicitarilor rolurilor de parinte, de sustinator financiar si de individ cu nevoi personale. Astfel, apar abaterile de la regulile cu care copiii erau obisnuiti, uneori acestea disparand cu desavarsire. Nu mai exista program de odihna, de lectii, de joaca, parintele devenind foarte tolerant cu acestea pentru a-i castiga de partea sa.

 

In plus, pentru ca parintii ajung sa faca partajul bunurilor obtinute prin casatorie, deseori se ajunge la schimbarea domiciliului, a scolii, a prietenilor etc. Toate acestea necesita o adaptare rapida, iar copiii inca nu au dezvoltat mecanisme prin care sa gestioneze in termen scurt aceste modificari. Iar daca disputele parintilor continua si dupa incheierea divortului, copiii aflandu-se in mijlocul acestora, este greu de imaginat ca ar putea sa mai functioneze sanatos in fata atator provocari.

 

Care sunt solutiile? Cum putem minimaliza efectele negative asupra copiilor?

1. Nu trebuie sa uitam ca decizia de divort este a adultilor, nu a copiilor. In mod sigur ei vor doi parinti, si-i accepta asa cum sunt, buni sau rai.

2. Fiecare partener al relatiei trebuie sa-si asume contributia la deteriorarea relatiei. La divort nu se ajunge pentru ca doar unul a gresit, ci pentru ca ambii au ignorat intr-o mai mare sau mica masura relatia. Cand parintii neaga ca ar fi gresit cu ceva, copiii inteleg  ca ei sunt de vina.

3. Daca decizia finala este divortul, asta nu inseamna si despartirea de copii. Ei au nevoie in continuare de parinti.

4. Pentru o perioada de timp, este bine sa fie evitate schimbarile majore. Este preferabil sa se inceapa cu schimbari minore pentru a le oferi copiilor timpul sa se obisnuiasca in primul rand cu gandul ca unul dintre parinti nu va mai fi langa ei asa cum era inainte.

5. Pastrati regulile dinaintea divortului, copiii se bazeaza pe ele chiar daca uneori lasa impresia ca nu sunt de acord cu acestea.

6. Este normal ca dupa divort sa va refaceti viata alaturi de alte persoane, dar inainte de a face acest pas, vorbiti cu copii si implicati-i in aceasta decizie. Pana la urma, vor trebui sa interactioneze cu aceste persoane destul de mult.

7. Invatati-i pe copii sa vorbeasca despre ceea ce simt. Oferiti-le un model povestindu-le despre problemele voastre, despre cum va simtiti, despre ce va preocupa…

 

Chiar daca nu putem evita impactul negativ al divortului asupra copiilor, macar putem sa-i asiguram ca suntem alaturi de ei in continuarea si ca se pot bizui pe sprijinul nostru de fiecare data cand au nevoie.

 

Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog